Aici se poate citi continutuUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), Republica Moldova, a organizat, în perioada 11–12 octombrie 2025, la sediul USARB, masa rotundă care a marcat încheierea proiectului
„Centru Educațional Interdisciplinar și de Informare – sprijin pentru păstrarea identității lingvistice a cetățenilor din Republica Moldova”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
La întâlnire au participat experți în educație, membri ai echipei de proiect, reprezentanți ai USARB și ai liceelor partenere. Discuțiile, purtate într-o atmosferă deschisă și constructivă, au vizat principalele rezultate ale proiectului, impactul acestuia asupra comunității educaționale și direcțiile de valorificare a experiențelor dobândite.
Pe parcursul evenimentului au fost prezentate concluzii, aprecieri și recomandări, evidențiindu-se importanța colaborării interdisciplinare și a schimbului de bune practici în promovarea unei educații de calitate. De asemenea, au fost conturate perspectivele de continuare a inițiativelor, cu accent pe consolidarea identității lingvistice și culturale a cetățenilor din Republica Moldova.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru profesionalism, implicare și spiritul de colaborare care au făcut posibil succesul acestui proiect!
#drrmromaniaDepartamentul pentru Relația cu Republica Moldova#UAIC#USARB#educație#identitatelingvistică#parteneriat#RepublicaMoldova#proiecteducaționall articolului







